Scrisoare deschisă către DIICOT:  Solicităm clarificări cu privire la plecarea fraților Tate din România și cerem autorităților toleranță zero față de orice formă de violență împotriva femeilor!
|

Scrisoare deschisă către DIICOT:  Solicităm clarificări cu privire la plecarea fraților Tate din România și cerem autorităților toleranță zero față de orice formă de violență împotriva femeilor!

Ca urmare a informațiilor apărute astăzi în spațiul public potrivit cărora frații Andrew și Tristan Tate, cercetați penal pentru fapte grave precum constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, viol, act sexual cu un minor și având în vedere…

Scrisoare deschisă privind necesitatea armonizării legislației naționale referitoare la căsătoriile forțate
|

Scrisoare deschisă privind necesitatea armonizării legislației naționale referitoare la căsătoriile forțate

Stimate Domnule Prim-Ministru Stimată Doamnă Președintă a ANES Stimate Domnule Președinte al Agenției Naționale pentru Romi Noi, organizațiile membre ale Rețelei pentru Prevenirea și Combaterea Violenței Împotriva Femeilor (Rețeaua VIF), dorim să vă semnalăm adoptarea Directivei (UE) 2024/1385 a Parlamentului…

|

De mărțișor cerem Parlamentului să voteze proiectul de lege pentru protecția minorelor și minorilor în fața agresorilor sexuali

1 martie 2023, București Proiectul de lege care introduce vârsta de 16 ani ca vârstă minimă pentru consimțământ valid în cazul relațiilor sexuale cu minori și care ar oferi protecție acestora în fața agresorilor sexuali, așteaptă să intre pe ordinea…

Este nevoie de finanțarea programelor și serviciilor pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor
|

Este nevoie de finanțarea programelor și serviciilor pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor

La marșul “Împreună pentru siguranța femeilor!”, organizat de Rețeaua V.I,F. în octombrie 2022, la care au participat peste 6.500 de persoane în București, Brașov, Cluj Napoca, Iași, Timișoara, Giurgiu, Mizil și localitatea Valea Seacă, am cerut autorităților finanțarea serviciilor publice…

Marșul „Împreună pentru Siguranța Femeilor” – ediția 2022, în imagini
| |

Marșul „Împreună pentru Siguranța Femeilor” – ediția 2022, în imagini

Duminică, 23 octombrie, a avut loc marșul „Împreună pentru siguranța femeilor!” în București, Brașov, Cluj Napoca, Iași, Timișoara, Giurgiu, Mizil și localitatea Valea Seacă.Sub sloganul „Ne-am săturat de vorbe goale, vrem servicii sociale!”, peste 6.000 de participante și participanți au…

MANIFESTUL „Împreună pentru siguranța femeilor”
| |

MANIFESTUL „Împreună pentru siguranța femeilor”

Marșul “Împreună pentru siguranța femeilor!”, organizat de Rețeaua V.I,F., revine în forță anul acesta. Sub mesajul Ne-am săturat de vorbe goale, vrem servicii sociale!, cerem autorităților finanțarea serviciilor publice de asistență socială pentru victimele violenței de gen și alocarea de…

16 ani, vârsta minimă pentru consimțământ în relațiile sexuale cu minori
| |

16 ani, vârsta minimă pentru consimțământ în relațiile sexuale cu minori

În prima zi a noii sesiuni parlamentare, Reteaua pentru Prevenirea și Combaterea Violenței împotriva Femeilor (Rețeaua VIF) a trimis o scrisoare deschisă către toți deputații. Cele 180 de organizații neguvernamentale care susțin scrisoarea Rețelei VIF solicită introducerea în lege a limitei de vârstă de…

Scrisoare privind limită de vârstă de 16 ani pentru exprimarea consimțământului minorului pentru actul sexual
|

Scrisoare privind limită de vârstă de 16 ani pentru exprimarea consimțământului minorului pentru actul sexual

Rețeaua pentru Prevenirea și Combaterea Violenței împotriva Femeilor – Rețeaua VIF, formată din 25 de organizații neguvernamentale la nivel național, vă transmite prezenta scrisoare prin care își prezintă poziția față de Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Codului Penal, înregistrată…