|

Ce măsuri poate lua noul Guvern pentru a combate violența împotriva femeilor. Scrisoarea deschisă a Rețelei VIF către noul prim ministru, Nicolae Ciucă

În data de 6 decembrie 2021, organizațiile neguvernamentale din Rețeaua VIF – Rețeaua de prevenire și combatere a violenței împotriva femeilor au transmis o scrisoare deschisă noului prim ministru, Nicolae Ciucă, cuprinzând o serie de propuneri de măsuri ce pot fi luate pentru a asigura siguranța fetelor și femeilor din România împotriva violenței de gen.

Scrisoarea face referire la declarația de condamnare a violenței împotriva femeilor făcută de primul ministru în prima ședință a Guvernului, imediat după învestirea în funcție. „Apreciem declarația de condamnare fermă a violenței împotriva femeilor și a comportamentului discriminatoriu și abuziv, susținută cu ocazia Zilei Internaționale pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor. Suntem de acord că lupta împotriva abuzurilor şi agresiunii trebuie continuată cu fermitate, prin susţinerea proiectelor derulate de organizaţiile neguvernamentale şi implicarea mai activă a instituţiilor statului și apreciem că aceste măsuri sunt responsabilități asumate prin programul de guvernare.” – se arată în document.

ONG-urile propun următoarele măsuri a fi luate în perioada următoare:

  1. Operaționalizarea sistemului de supraveghere a agresorilor folosind brățări electronice și extinderea programului pilot la nivel național.
  2. Dezvoltarea unui Program Multianual de finanțare de la Bugetul de stat pentru servicii adecvate și accesibile supraviețuitoarelor violenței domestice și violenței sexuale astfel încât să existe:
    • Finanțare prioritară pentru adăposturile de urgență;
    • Cel puțin un loc în adăpost pentru femei la fiecare 10.000 de locuitori și un centru de consiliere pentru femei la fiecare 50.000 de femei;
    • Cel puțin un centru de criză pentru victimele violului la 200.000 de femei, acoperind toate regiunile geografice -centre specializate pentru cazurile de violență sexuală, cu personal specializat care să acţioneze în interesul victimelor, prin consiliere psihologică şi consiliere legală. Acolo unde este cazul, solicităm facilitatori pentru limba romani
  3. Susținerea propunerii legislative înregistrate la Senat cu numărul L292/2021 pentru modificarea și completarea Codului Penal. Rețeaua VIF susține introducerea în lege a prevederii ca vârsta consimțământului unui minor pentru un act sexual să fie 16 ani.
  4. Obligativitatea programelor standardizate pentru lucrul cu agresorii domestici și sexuali.
  5. Dezvoltarea unor campanii de informare și sensibilizare a tinerilor pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și fetelor .

Similar Posts