LEGE Nr. 217 /2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie
LEGEA 217 din 2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie
LEGEA 217 din 2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie
O situaţie tot mai des întâlnită în practică, așa cum reiese și din cazuistica Asociației „Anais”, privind emiterea și punerea în aplicare a ordinului de protecție, este aceea în care victima violenței în familie este nevoită să părăsească de urgență…
Executivul a adoptat, miercuri, o OUG de transpunere a unei directive europene care facilitează accesul victimelor unor infracţiuni la anumite servicii sociale, precum consiliere, sprijin emoţional sau psihologic şi dreptul acestora la informare. „La propunerea Ministerului Justiţiei un proiect…
Guvernul a aprobat proiectul de lege privind ratificarea Convenției Consiliului Europei pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, „Convenția de la Istanbul”, al cărui scop este prevenirea agresiunilor, protecția victimelor și trimiterea în judecată a agresorilor….
Senatul a aprobat astăzi proiectul de lege referitor la ratificarea Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeii și a violenței domestice, cunoscută și sub numele de Convenția de la Istanbul. Proiectul de lege a fost aprobat cu 100 de…
In ultimele trei luni Legea 217/2003 pentru prevenirea si combaterea violentei in familie republicata a suferit doua modificari. Acestea vin in urma Raportului privind verificarea modalităţii de aplicare de către instanţe a dispoziţiilor art. 23 şi următoarele din Legea nr….
Convenţia CoE privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice reprezintă tratatul internaţional cel mai cuprinzător care abordează această gravă violare a drepturilor omului, ale cărui puncte cheie sunt prevenirea violenţei, protecţia victimelor şi trimiterea în judecată…