ONG-uri și specialiști de la Consiliul Superior al Magistraturii propun înființarea unor centre integrate de urgență pentru victimele violenței sexuale și îmbunătățirea Legii 217/2003
Vineri, 15 ianuarie 2016, a fost reluată seria întâlnirilor de lucru care se desfășoară la Consiliul Superior al Magistraturii, pe tema găsirii unor soluții juridice în beneficiul victimelor violenței sexuale și de gen din România.
Astfel, ONG-urile specializate au continuat seria discuțiilor consultative alături de reprezentante și reprezentanți ai instituțiilor statului. ONG-urile argumentează necesitatea schimbării legislației care privește violența asupra femeilor în România, legislație care trebuie să intre în concordanță cu jurisprudența internațională.
- România are obligația de a se alinia legislației internaționale, pe tema violenței de gen
Aceste întâlniri se desfășoară în contextul necesității României de a crea un cadru legal eficient pentru protecția victimelor agresiunilor domestice și sexuale. Astfel, statul român trebuie să pună în aplicare atât prevederile Convenției Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice (Convenția de la Istanbul), pe care a semnat-o anul trecut, cât și prevederile Directivei 2012/29/UE privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității (Directiva victimelor). Cea de a patra întâlnirea de lucru de la CSM a constituit încă un pas important în această direcție.
- Violența sexuală este o realitate dură. Avem nevoie de centre integrate de urgență în caz de viol și violența sexuală!
600.000 de femei din România sunt victime ale violenței sexuale pe parcursul vieții (1). Cu toate acestea, legislația deficitară și lipsa serviciilor adecvate, accesibile și gratuite le împinge spre tăcere și le împiedică accesul la justiție. Rezultatul este că violența sexuală rămâne una din cele mai puțin raportate și condamnate infracțiuni.
Iată de ce, specialiștii și specialistele depun eforturi pentru reglementarea violenței sexuale și introducerea unor servicii specializate care să înlesnească accesul victimelor la suport de specialitate. Astfel, în cadrul întâlnirii care a avut loc în data de 15 ianuarie, reprezentanții societății civile au insistat asupra necesității înființării unor centre integrate de urgență, care să ofere gratuit asistență medicală și medico-legală, consiliere psihologică și asistență juridică victimelor violenței. Aceste centre ar funcționa într-o încăpere separată din cadrul spitalelor județene de urgență, de la nivelul fiecărui județ.
- Hotărîre de Guvern pentru introducerea centrelor integrate de urgență pentru victimele violenței sexuale
În acest sens, doamna judecător Corina Voicu a propus inițierea unei Hotărîri de Guvern care să includă toate detaliile legate de modul de funcționare a acestor centre: locație, personal implicat, obligativitatea existenței unor proceduri de intervenție în asistarea victimelor și a unor protocoale de colaborare între actorii implicați ș.a. O primă formă a HG-ului va fi dată de reprezentații CSM și ai Rețelei Rupem tăcerea despre violența sexuală.
- Situația victimelor violenței în familie: Îmbunătățirea Legii 217/2003
Al doilea punct important în cadrul întrevederii desfășurate vineri, 15 ianuarie 2016, l-a constituit dezbaterea privind îmbunătățirea Legii 217/2003 pentru a asigura protecție efectivă victimelor violenței în familie.
Unul din subiectele discutate a fost posibilitatea evacuării agresorului din locuința unde s-a săvârșit actul de violență în cazul în care s-a emis un ordin de protecție împotriva sa, chiar dacă acesta este proprietarul imobilului. De obicei, în cazul în care există adăposturi pentru victimele violenței în familie, victima e dusă în astfel de centre, adeseori însoțită de copii. Numărul insuficient de adăposturi, inaccesibilitatea acestora și efectul traumatic pe care abandonarea căminului îl are asupra victimelor și copiilor acestora i-au convins pe cei prezenți să susțină evacuarea agresorului din locuință și nu a victimei.
** Întâlnirea următoare este planificată pentru februarie, iar grupul de lucru va continua deliberarea în vederea finalizării Hotărârii de Guvern pentru înființarea centrelor de criză și a optimizării Legii 217/2003.
- FRA – Agenția pentru Drepturi Fundamentale a UE, Violence against women: an EU-wide survey. Main results, 2014.
Participanți la intalnirea de lucru desfășurată la CSM, pe tema reglementării violenței de gen, din data de 15 ianuarie 2016:
Autorități: Judecător CSM Cristi Danileț; judecător CSM Daniela Pantazi, Purtător de cuvânt CSM; Consilier juridic MJ Cristina Irimia; Judecător CSM Corina Voicu, Director Direcţia legislaţie, documentare şi contencios CSM; Director ANES Monalisa Cîrstea; Consilier parlamentar Steluța Gheorghe, Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi, Senat; Procuror Mircea Petrescu, PICCJ; Comisar Șef Angela Chirvăsuță, Institutul de cercetare și prevenire a Criminalității, IGPR; Stoica Aurel, reprezentant Direcția de Ordine Publică, IGPR; Consilier juridic Casțu Bogdan, Direcția Juridică, IGPR; Avocat Matei Elena Daniela, Baroul București; Coordonator și cercetător Diana Rus, Unitate de prevenire a violentei si leziunilor Cluj School of Public Health;Lector universitar Anca Dohotariu, Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București.
Reprezentanți societate civilă: Alexandra Columban, Coordonatoare Rupem tăcerea despre violența sexuală, Membru asociat ACTEDO; Ofelia Andronic, Asistentă proiect Rupem tăcerea despre violența sexuală, ACTEDO; Mihaela Elena Săsărman, Coord. Rețeaua pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor, Președintă Asociația Transcena; Elena Micheu, Director executiv IEESR; Pop Marcela Marioara, membră IEESR; Mihaela Mangu, Președintă Asociația Anais; Tănase Georgiana Anca, Expertă de gen Asociaţia pentru Promovarea Drepturilor Femeilor Rome – E- Romnja; Irina Costache, Coordonatoare proiecte A.L.E.G.; Maria Stoleru, Asistent social Asociația Femeilor Împotriva Violenței- Artemis; Andreea Bragă, Președintă Centrul Filia; Cristina Rădoi, Expertă de gen Centrul Parteneriat pentru Egalitate – CPE; Airinei Ana-Maria, Voluntară Centrul Parteneriat pentru Egalitate – CPE; Daniela Gheorghe, Director executiv Federația Organizațiilor Nonguvernamentale pentru Copil – FONPC; Cristina Iova, Manager de Proiect Federația Organizațiilor Nonguvernamentale pentru Copil- FONPC; Bogdan Cătălin, Presedinte Asociația Română pentru Custodia Comună – ARPCC; Iulia Călin, Relații Publice Asociația Română pentru Custodia Comună – ARPCC; Anca Bălășoiu, Coordonator program împotriva violenței domestice – European Network for Clinical Legal Education –ENCLE.