Declarație pentru siguranța femeilor în familie

In martie si aprilie 2014, mai multe organizatii din cadrul Retelei VIF au fost prezente la Palatul Parlamentului pentru a atrage atentia parlamentarilor asupra necesitatii ca acestia, alaturi de societatea civila, sa continue şi sa-şi intensifice eforturile de combatere a fenomenului violentei in familie, in aşa fel incat sa ofere o protectie efectiva victimelor, sa imbunatateasca accesul lor la justitie şi sa creasca gradul de conştientizare a cetatenilor cu privire la gravitatea actelor de violenta in familie in general.

La cele doua evenimente, reprezentantii organizatiilor non-guvernamentale au distribuit materiale informative despre ordinul de protectie si deficientele identificate in implementarea acestuia. De asemenea, au solicitat sprijinul parlamentarilor in adoptarea a sase masuri strategice care pot imbunatati situatia victimelor pe termen mediu si lung, reunite in Declaratia pentru siguranta femeilor in familie. Peste 90 de parlamentari – senatori, deputati si membrii ai Guvernului – au semnat in semn de suport aceasta Declaratie.


Declarație pentru siguranța femeilor în familie

6 măsuri strategice

 Violenţa în familie constituie o problemă pe agenda publică din România de mai bine de un  deceniu. În ultimii ani, cadrul legislativ s-a îmbunătăţit semnificativ iar în baza acestuia s-au implementat o serie de politici şi măsuri de protecţie şi asistenţă a victimelor.

Noi, organizaţiile nonguvernamentale active în lupta împotriva violenţei domestice şi a

violenţei asupra femeilor, considerăm că instituţiile publice, alături de societatea civilă, trebuie să continue şi să-şi intensifice eforturile de combatere a fenomenului violenţei în familie, în aşa fel încât să ofere o protecţie efectivă victimelor, să îmbunătăţească accesul lor la justiţie şi să crească gradul de conştientizare a cetăţenilor cu privire gravitatea actelor de violenţă în familie în general.

Considerăm totodată că este vital ca aceste eforturi să fie sprijinite prin alocarea de resurse financiare corespunzătoare de la bugetul public, întrucât violenţa în familie reprezintă o problemă de interes public.

Această declaraţie se referă la femeile victime ale violenţei în familie, femeile fiind în mod disproporţionat afectate de acest tip de violenţă, dar şi de alte tipuri de agresiuni ca urmare a poziţiei lor subordonate în raport cu bărbaţii în societate şi în familie. Conform datelor Consiliului Europei şi ale Comisiei Europene, o femeie din patru este victimă a violenţei domestice la un moment dat în viaţă iar între 6% şi 10% din populaţia feminină a Europei este afectată de violenţa domestică în decursul unui an. În România cifrele Poliţiei indică un număr estimativ de 7000 de victime ale violenţe în familie în 2012, însă cunoaştem faptul că multe din cazurile de violenţă în familie rămân neraportate oficial atunci când nu există un sistem bine pus la punct de protecţie şi asistenţă pentru victime.

Statul nu poate închide ochii şi nu poate invoca dreptul la proprietate sau dreptul la viaţă privată atunci când între pereţii casei se petrec fapte ce pun în pericol viaţa şi integritatea fizică sau psihică a unei persoane. Legiuitorul român a înţeles şi şi-a asumat acest lucru, prin modificarea legii de prevenire şi combatere a violenţei în familie la începutul anului 2012, care a consfinţit şi în România dreptul victimei de a cere în instanţă emiterea unui ordin de protecţie prin care agresorul să fie îndepărtat din locuinţa comună şi obligat să menţină o distanţă minimă faţă de victimă pe durata unei perioade determinate. La mai bine de un an de la intrarea în vigoare a noii legi, putem aprecia că sunt necesare mai multe eforturi la nivel instituţional pentru ca ordinul de protecţie să devină un instrument cu adevărat eficient şi util victimelor.

De asemenea, un pas important l-a reprezentat adoptarea de către Guvern a „Strategiei Naţionale în domeniul prevenirii şi combaterii fenomenului violenţei în familie pentru perioada 2013 – 2017” ce cuprinde o serie de acţiuni ale autorităţilor publice centrale şi locale pentru reducerea fenomenului violenţei în familie şi pentru îmbunătăţirea serviciilor de specialitate destinate victimelor şi agresorilor. Aceste acţiuni necesită însă o mai bună coordonare şi o bugetare corespunzătoare.

Ceea ce lipseşte acut în acest moment în România este o structură în cadrul administraţiei publice centrale care să se ocupe în mod expres de fenomenul violenţei în familie, după ce, în anul 2010, în contextul crizei economice şi pe fondul reducerii cheltuielilor publice, Agenţia de Protecţie a Familiei a fost desfiinţată. Sarcina coordonării acţiunilor guvernamentale în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie a rămas pe seama Direcţiei de Protecţie a Copilului din Ministerul Muncii, Protecţiei Familiei şi Persoanelor Vârstnice. Este nevoie de o structură publică centrală specializată cu rol de monitorizare, evaluare şi coordonare a programelor şi acţiunilor destinate reducerii acestui fenomen. În acelaşi timp, este nevoie de o abordare integrată pentru eliminarea violenţei domestice ce presupune conlucrarea eficace între toate instituţiile şi organizaţiile relevante: poliţie, procuratură, instanţă, servicii medicale şi de asistenţă socială.

Putem afirma că politicile publice privind combaterea violenței împotriva femeilor în familie sunt încă adoptate la nivel simbolic în România și nu oferă siguranță reală femeilor. Totodată, violența în familie afectează diferit femeile în funcție de inegalitățile pe care acestea le trăiesc, de multe ori concomitent, pe baza etniei lor, statutului economic, dizabilității, orientării sexuale, vârstei etc. Considerăm necesară dezvoltarea unor politici publice incluzive, care să implice o abordare intersecțională și să asigure respectarea drepturilor tuturor femeilor.

Noi, organizaţiile nonguvernamentale active în combaterea violenţei în familie şi a violenţei împotriva femeilor, ne oferim întreaga disponibilitate factorilor de decizie pentru a face eficientă implementarea legii şi a îmbunătăţi serviciile specializate oferite atât victimelor cât şi agresorilor.

Am monitorizat îndeaproape implementarea noii legi şi, la mai bine de un an de zile de la intrarea ei în vigoare, suntem în măsură să vă prezentăm o situaţie în acest sens.

Am cules date și informații și am ajuns la concluzia că cea mai serioasă problemă este capacitatea limitată a sistemului de a asigura protecția femeilor care doresc să părăsească relația cu agresorul. Am analizat datele și am identificat şase măsuri strategice care pot îmbunătăți situația victimelor pe termen mediu și lung.

 

Cele 6 măsuri strategice sunt:

 • Ordin de protecție de urgență

Argumente:

  • Ordinul de protecție nu se poate emite în 24 de ore de la constatarea situației de criză. Durata medie a emiterii unui ordin de protecție este de 33 de zile de la depunerea cererii (va fi actualizat).
  • 562 apeluri la 112 pentru violență în familie în 2012 și 406 ordine de protecție emise din 1009 cereri
  • 941 de omoruri cauzate de violență în familie în 2004 – 2012

• Monitorizarea agresorului față de care s-a emis un ordin de protecție

Argumente:

  • 22,79 % din ordinele de protecție înregistrate la secțiile de poliție au fost încălcate până in iunie 2013
  • Conform legii, agresorul este judecat în stare de libertate pentru încălcarea ordinul de protecție
  • Nu există proceduri de supraveghere a respectării ordinului de protecție
  • Singura modalitate de apărare a victimei față de agresorul care a încălcat un ordin de protecție este apelul la 112

• Proceduri transparente ale poliției pentru prevenirea și combaterea violenței în familie

Argumente:

  • 70,5 % din populația consideră că poliția trebuie să intervină în situațiile de violenței în familie
  • Procedurile poliției pentru ordine publică nu sunt publice iar proceduri pentru cazurile de violență în familie nu există.
  • Modul de lucru al poliției cu victimele violenței în familie diferă de la o unitate la alta.
  • Prin adoptarea unor proceduri publice pentru lucrul cu victimele violenței în familie se vor respecta prevederile Directivei 2012/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012

• Prevenirea și combaterea violenței în familie să fie introdusă în Strategia națională de ordine publică pentru 2014 – 2020

Argumente:

  • Violența în familie nu este în prezent un criteriu de performanță pentru activitatea poliției.
  • Includerea violenței în familie în Strategia națională de ordine publică va îmbunătăți statisticile poliției privind fenomenul și va fundamenta alocarea financiară prevenire și combatere

• Responsabilizarea agresorului

Argumente:

  • 50% din victimele violenței în familie își retrag plângerea prealabilă
  • 2% din plângerile prealabile se finalizează cu trimiterea în judecată
  • „Victimele criminalității ar trebui să fie protejate împotriva victimizării secundare și repetate, precum și împotriva intimidării și a răzbunării, să primească sprijin adecvat pentru a se facilita recuperarea lor și să beneficieze de un acces suficient la justiție.”

 

(DIRECTIVA 2012/29/UE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 25 octombrie 2012 de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității și de înlocuire a Deciziei-cadru 2001/220/JAI a Consiliului)

• Cel puțin 1 adăpost specializat pentru victimele violenței în familie în fiecare județ

Argumente:

  • 14 județe nu au adăposturi specializate pentru victimele violenței în familie.

Similar Posts