Puteți consulta aici cele mai recente cercetări privind serviciile existente pentru victimele violenței domestice și agresori, respectiv bugetarea acestor tipuri de servicii:

2023:

2022:

Petiție CNCD

Asociația Front, Asociația ANAIS, Centrul de Dezvoltare Curriculara și Studii de Gen: FILIA, Asociația E-Romnja – Asociația pentru Promovarea Drepturilor Femeilor Rome și Asociația Transcena au transmis către CNCD o petiție prin care cer un punct de vedere din partea instituției față de problema gravă: necesitatea eliminării testelor de virginitate efectuate de serviciile de medicină legală.

Femeile și fetele sunt supuse testelor de virginitate la presiunea părinților sau a potențialilor soți pentru a le fi stabilită virtutea, onoarea sau valoarea socială în vederea căsătoriei, sau la cererea organelor judiciare pentru a stabili fapta de viol.

Testarea virginității este înrădăcinată în norme patriarhale, de control și de discriminare a femeilor și fetelor conform cărora sexualitatea feminină nu ar trebui să se manifeste înaintea căsătoriei, în caz contrar valoarea socială a fetei sau femeii este afectată și pune în pericol respectabilitatea ei și a familiei ei. Această practică reprezintă un act de violență împotriva femeilor și o încălcare a drepturilor omului, cum ar fi dreptul de a fi protejat de discriminare pe criterii de sex, dreptul la viață, libertate și siguranță a persoanei, inclusiv integritatea fizică și drepturile copilului (când este efectuată la o fată sub 18 ani).

Examinările solicitate de organele judiciare pentru constatarea violului pot provoca dureri suplimentare și pot reproduce actul inițial și, în consecință, duc la reproducerea traumei și victimizare. La multe fete și femei această practică are consecințe negative fizice, psihologice și sociale pe termen scurt și lung, precum anxietatea, depresia, stresul post-traumatic, stigmatizare și excludere

enționăm că OMS recomandă ca examinările virginității să nu fie efectuate în constatarea violului, întrucât ele nu constituie o probă științifică, utilă și sigură, din contră, având efecte adverse asupra sănătății psihice a fetelor și femeilor și, deseori, un impact asupra procedurilor judiciare în detrimentul victimelor și în favoarea agresorilor. Această situație exacerbează sentimentul de deznădejde și re-victimizare al victimelor

Considerăm că punctul de vedere adoptat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, autoritatea publică cu atribuții în domeniul combaterii discriminării, va putea contribui la o reglementare cât mai bine fundamentată asupra interzicerii efectuării testelor de virginitate, în acord cu convențiile adoptate la nivelul Organizației Națiunilor Unite și cu alte norme și recomandări internaționale și europene aplicabile.

Prezenta petiție este înaintată ca activitate în cadrul proiectului Împreună pentru siguranța femeilor: proiect de intervenție multidimensională împotriva violenței de gen, derulat de Centrul FILIA în parteneriat cu Asociația E-Romnja, Asociația Transcena, Asociația ANAIS și Asociația FRONT, prin programul Active Citizens Fund – Romania finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

Împreună pentru siguranța femeilor

În România, 1 din 4 femei a fost agresată fizic sau sexual de partener sau de fostul partener (FRA, 2016). 55% dintre români consideră că violul este justificat în anumite situații (Eurobarometrul 449, 2017). Peste 20.000 de fapte de loviri sau alte violențe între membrii de familie au fost înregistrate la poliție în anul 2017 (Rețeaua VIF, 2018). Majoritatea agresorilor adulți sunt bărbați, ceea ce ne arată că violența în familie este un fenomen puternic feminizat, în care cele mai multe dintre victimele adulte sunt femei.

Violența împotriva femeilor continuă pentru că nu reacționăm atunci când suntem martori sau când știm că o femeie este agresată. Pentru că alegem să nu spunem nimic și nici nu sunăm la poliție. Violența împotriva femeilor există în continuare pentru că nu sancționăm cum trebuie agresorii, nu le spunem că ceea ce fac este greșit, ba chiar le găsim scuze. Femeile au dreptul la o viață în siguranță atât pe stradă, cât și acasă! Depinde de fiecare dintre noi să schimbăm ceva în jurul nostru pentru o lume mai sigură pentru femei și fete.

#stopVIF

2 Videos

Petiție: fără teste de virginitate

Asociația Front, Asociația ANAIS, Centrul de Dezvoltare Curriculara și Studii de Gen: FILIA, Asociația E-Romnja – Asociația pentru Promovarea Drepturilor Femeilor Rome și Asociația Transcena au transmis către CNCD o petiție prin care cer un punct de vedere din partea instituției față de problema gravă: necesitatea eliminării testelor de virginitate efectuate de serviciile de medicină legală.

Read More »