Vinovații din spatele frontului
Linia întîi a frontului de luptă cu violența domestică și sexuală a fost trasă la răspundere. Demisiile și concedierile sunt logice. Dar linia întîi a poliției răspunde defectuos pentru că are sprijinul tacit și chiar explict al celorlați responsabili. O lecție dureroasă a primit întreaga noastră societate zilele acestea. Întrebarea este dacă vom fi atenți sau nu la lecția primită. Am înțeles ceva, vom ține minte ceva?
Moartea fetei care a cerut ajutorul poliției, este un memento tragic despre pericolul în care se află toate victimele care, atunci cînd cer ajutorul instituțiilor, primesc următoarele răspunsuri: „poate vrei să te mai gîndești”, „ești sigură că vrei să-l trimiți la pușcărie?”, „hai că o să vă împăcați, ce contează un brînci”, sau comentarii pe care nu ne putem permite să le reproducem cu privire la cît de mult și-au dorit să fie violate, cum și-au căutat-o și cît de mult le-a plăcut sau cum vor să scoată niște bani prin șantaj.
Codul Penal este foarte clar în privința responsabilității statului pentru protecția copilului. Prin definiție o minoră nu poate fi responsabilă de agresiunea sexuală la care este supusă. Dar realitatea textului de lege se modifică pe parcursul instrumentării dosarelor și în săli de judecată.
De ani de zile spunem că există o complicitate a tuturor (familie, vecini, comunitate, autorități) față de agresori, că femeile și fetele victime ale violenței domestice și sexuale sunt blamate pentru ceea ce trăiesc, că fetițele de 12-13 ani sunt judecate și arătate cu degetul sub „acuzația” că ele au provocat bărbații adulți la acte sexule care – nu-i așa? – nu au putut să se abțină, pentru că, nu-i așa, fetele s-au îmbrăcat ba cu o fustă scurtă, ba cu o bluziță prea decoltată, ba cu șortul prea decupat. Este ca și cum am spune că toți acești bărbați nu sunt stăpîni pe ei înșiși, că sunt niște păpuși pe sforile trase de fetițe de 12 – 13 ani. Că nu există bărbați adulți responsabili care să își asume cum trebuie să se sancționeze ei între ei atunci cînd văd că unul dintre ei a „luat-o razna”. Agresiunile sexuale față de minore sunt tolerate de comunități și de autorități, mai ales acolo unde vorbim de fete din medii sărace, fete rome sau din grupuri vulnerabile, și nu putem înțelege de ce. În corul celor care le acuză pe fete se află și foarte multe femei adulte.
Ar trebui ca lecția ce trebuie ținută minte să fie că lipsa de acțiune, lipsa de implicare permite să existe în continuare o țară în care 55% dintre oameni (1 din 2) consideră că violul e justificat în anumite situații (Eurobarometru 449, 2016). Este cel puțin responsabilitatea fiecărui om în parte să schimbe aceste credințe și credem că este responsabilitatea bărbaților să lucreze la masculinitatea toxică a lor și a bărbaților din jurul lor.
La începutul anului, Libertatea publica faptul că sunt mai mulți judecători care justifică pedepsele cu închisoarea, foarte mici sau deloc, în cazuri de violență sexuală cu minore de 11-13 ani, pe baza faptului că ele i-au provocat pe bărbații de 40-50 de ani la acte sexuale. Deci ele sunt vinovate, că erau îmbracate nu știu cum, că nu au țipat, că nu s-au zbătut, că nu au spus ce li se întîmplă.
Din cauza lipsei de transparență nu știm care sunt procedurile de intervenție ale poliției în cazuri de pericol maxim sesizate de cetățeni. Nu știm dacă, atunci cînd am alunecat în prăpastie și sunăm la 112 putem fi localizați. Nu știm dacă 112 nu direcționează apelul venit din mediul rural către același polițist din comună care cunoaște cazul și îl ignoră de multe luni pe motiv că victima inventează sau e de vină sau victima vrea. Nu știm cum se poate promova o deontologie a magistraților care să limiteze posibilitatea ca acești profesioniși să producă nedreptate prin deciziile pe care le iau. O altă deontologie decît cea existentă care, după cum se vede, produce situații dramatice de injustiție.
Cu cîteva zile în urmă într-o intersecție destul de aglomerată din București ziua în amiaza mare s-a putut vedea o scenă care ar fi trebuit să dea fiori oricărui privitor. Un bărbat în vîrstă așezat pe o margine de ciment ținea lipită cu spatele de picioarele lui o fetiță de 6 – 7 ani. Fetița avea o rochiță de vară cu bretele. Bărbatul s-a aplecat și a început să o sărute pe gît, spre ceafă. Pe ce lume trăim, de nu știe nimeni că o asemenea atingere este INTERZISĂ, că nu așa își manifestă un bărbat adult sentimentele față de un copil, indiferent ce fel de grad de rudenie are cu copilul! Suntem șocați de ceea ce s-a întîmplat? Dar semenele abuzurilor sexuale împotriva copiilor sunt prezente peste tot în jurul nostru. În fiecare zi, în orice loc din afara casei noastre, putem observa sute, mii de astfel de gesturi nesănătoase, interzise, care fac să se obișnuiască întreaga societate românească cu sexualizarea prematură a copiilor și cu toleranța față de agresiunea sexuală a minorilor. Ne lipsește educația elementară necesară pentru a recunoaște gesturile care anunță relații indecvate fizice între adulți și minori. Dar noi nu o putem dobîndi deoarece în toate țările aceste informații se furnizează la orele de educație pentru relații sexuale sănătoase.
În primele 6 luni ale lui 2019 cele mai multe victime ale violurilor și agresiunilor sexuale raportate poliției sunt fete minore. Prima victimă de la Caracal este unul dintre cazurile neraportate. Putem să scriem acum 72 de victime în primele 6 luni.
Trecem printr-un moment al indignării publice tocmai în frămîntatul interval premergător alegerilor prezidențiale. Cum vom păstra în memorie furia și cum o vom transforma în puterea de a continua să cerem instituțiilor să facă ceea ce este legal, ceea ce este drept și ceea ce este uman?
