|

Urmărirea penală poate fi declanşată din oficiu în cazul violenţei domestice / Împăcarea părţilor nu mai înlătură răspunderea penală

Proiectul de lege prin care urmărirea penală poate fi declanşată din oficiu în cazurile de violenţă domestică, iar împăcarea părţilor nu mai exclude răspunderea penală a fost adoptat la data de 13 octombrie 2020 de Camera Deputaților. 

Proiectul de lege vizează modificarea art. 199 alin.(2) din Legea nr.286/2009, în sensul stabilirii ca, în cazul infracţiunilor prevăzute la art.193 – Lovirea sau alte violenţe şi la art.196 – Vătămarea corporală din culpă, săvârşite asupra unui membru al familiei, împăcarea să nu mai înlăture răspunderea penală, aşa cum este prevăzut în prezent.

În cazul infracţiunilor prevăzute la art. 193 şi art. 196 din Codul penal săvârşite asupra unui membru de familie, acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi din oficiu, conform actului normativ adoptat marți.

Ce prevede articolul 193 din Codul penal – lovirea sau alte violențe:

(1) Lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. 

(2) Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă. 

(3) Acţiunea penala se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Articolul 196 – vătămarea corporală din culpă: 

(1) Fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) săvârşită din culpă de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice ori a unei substanţe psihoactive sau în desfăşurarea unei activităţi ce constituie prin ea însăşi infracţiune se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Similar Posts