|

Marșul “Împreună pentru siguranța femeilor!”

Sâmbătă, 20 octombrie, de la ora 15.00 are loc în București Marșul „Împreună pentru siguranța femeilor!”
Pornim de la Piața Universității, din Parcul Colțea, spre Piața Victoriei.
Organizator: Rețeaua pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor (violentaimpotrivafemeilor.ro)

HAIDEȚI LA MARȘ!
#STOPVIF

Trebuie să spunem fiecărei femei: NU EȘTI SINGURĂ!

Fiecare acțiune de condamnare a violenței împotriva femeilor ne aduce mai aproape de o lume în care femeile trăiesc în siguranță.

Vrem să ne arătăm solidaritatea față de toate femeile care au fost sau sunt nevoite să supraviețuiască violenței.

Vrem să denunțăm public violența asupra femeilor și să condamnăm comportamentul agresorilor. În fiecare zi suntem martori la agresiuni asupra femeilor care nu sunt sancționate nici de comunitate, nici de statul român.

Femeile sunt prizoniere într-o cultură a violenţei în care victimele sunt sistematic acuzate, stigmatizate, învinovățite.

STATISTICILE ARATĂ CĂ:

  • 26% din omoruri au avut loc în familie în 2017 (cf. datelor Ministerului Public, IGPR și INML);
    din 36.245 de fapte de violență în familie sesizate în 2017, au ajuns în instanță doar 4% (1.491 inculpați;
  • 1 din 4 femei din România a fost agresată fizic sau sexual de partenerul său (FRA, 2014).
  • 90% dintre victimele care cer ordin de protecție sunt femei.

CE NE DORIM DE LA ACEST MARȘ?
Condamnăm comportamentul agresiv al acelor bărbați care consideră că au dreptul să amenințe și să-și lovească partenera sau fosta parteneră de viață, să violeze atunci când nu primesc consimțământul pentru actul sexual, să adreseze obscenități pe stradă și în mijloacele de transport în comun sau să hărțuiască sexual eleve, studente sau colege de muncă.

Atragem atenția asupra obstacolelor cu care se confruntă diferite grupuri de femei la intersecția dintre gen și alte identități, care sunt discriminate din mai multe motive în același timp: pentru că au venituri mici, pentru că nu au un loc de muncă, pentru că au dizabilități, pentru că sunt femei rome sau care fac parte dintr-o altă minoritate etnică sau religioasă, imigrante, LBT, lucrătoare sexuale. Atragem atenția asupra presiunii sociale la care sunt supuse femeile, indiferent de grupul din care provin sau de vulnerabilitățile lor, de a ascunde actele de agresiune comise asupra lor de bărbați.

Transmitem un semnal de alarmă asupra atacului la care este supus dreptul femeilor de a decide asupra propriului corp. Ne aflăm în fața unui val de conservatorism, atât în Europa, cât și în România, care are pe agendă restrângerea dreptului la avort și accesului la mijloace de contracepție. Răspândirea și promovarea acestor idei este tot o formă de violență la adresa femeilor.

Le reamintim celor care afirmă că în familia tradițională nu există violență câte apeluri la 112, câte plângeri, câte procese, câte omoruri au loc anual în incidente de violență în familie. Dacă negăm existența fenomenului, acesta nu va dispărea.

Există voci în societatea românească care critică ratificarea de către România a Convenției de la Istanbul. Acestora vrem să le spunem răspicat că nu vom permite niciun pas înapoi! Statul român are datoria să continue procesul de armonizare a legislației naționale pentru a cuprinde toate prevederile Convenției, ceea ce va asigura o protecție reală pentru victimele violenței.

Ne revoltă că Statul nu alocă suficiente fonduri pentru prevenirea și combaterea violenței. Niciodată nu sunt bani pentru salvarea vieților femeilor. Viețile femeilor și copiilor victime ale violenței domestice poate ar fi putut fi salvate din 2012 până în 2018 cu mai puțin de 436 milioane de lei.

Există voci în societatea românească care neagă gravitatea violenței asupra femeilor. Acestora dorim să le transmitem un mesaj ferm: este inacceptabil să minimalizați dramele prin care trec mii de femei! O astfel de atitudine înseamnă complicitate cu agresorii, punct.

CE CEREM AUTORITĂȚILOR?

  • Să aloce fonduri de la bugetul de Stat pentru programe de prevenție, conștientizare și educație.
  • Să modifice de urgență legislația astfel încât să existe un sistem de supraveghere a agresorilor folosind brățări electronice.
  • Să modifice de urgență Codul Penal astfel încât cercetarea agresorilor să continue chiar dacă victima își retrage plângerea.
  • Instituțiile responsabile ale statului să se sesizeze din oficiu în cazul violenței împotriva femeilor pentru un număr de 10 zile de îngrijiri medicale, corespunzător realităților trăite de femei, nu de 90 de zile de îngrijiri medicale cum este specificat în prezent.
  • Să existe personal specializat și format pentru a gestiona eficient cazurile de violență împotriva femeilor, ținând cont de riscul de re-traumatizare a victimei.
  • Să existe cel puțin un adăpost special pentru femeile victime ale violenței împotriva femeilor în fiecare județ.
    Să se înființeze centre specializate pentru cazurile de violență sexuală, cu personal specializat care să acţioneze în interesul victimelor, prin consiliere psihologică şi consiliere legală.
  • Să se aplice legea corect și să se sesizeze din oficiu instituțiile responsabile ale statului atunci când află că există cazuri de acte sexuale cu minore.
  • Să existe colaborare între instituții ori de câte ori este tratat un caz de agresiune în familie, viol, hărțuire sexuală, exploatare sexuală. Poliţia, Justiția şi sistemul medical trebuie să fie instituţii de suport real pentru victime. Reprezentanţii instituţiilor trebuie să trateze victimele cu demnitate şi profesionalism pentru a le încuraja să aibă încredere să depună plângere şi să raporteze agresiunea.
  • Să existe programe de educație, consiliere și terapie pentru agresori în fiecare județ.
  • Să transmită un semnal de toleranță-zero în ceea ce privește violența asupra femeilor și să includă în educație noțiuni despre egalitatea de gen și pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor.
  • Să existe mijloacele legale pentru stoparea difuzării de emisiuni care degradează femeile, promovează o cultură a violenţei şi transformă violenţa în divertisment.

CUM TE POȚI IMPLICA?
1. Dă mai departe informația despre Marș. Încurajează-i și pe alții să ni se alăture.
2. Vino la Marș pentru a transmite un mesaj de condamnare a tuturor formelor de violență împotriva femeilor.
3. Adu pancarte cu mesaje împotriva violenței asupra femeilor.
4. Transmite un mesaj video, foto sau scris, prin care să condamni violența împotriva femeilor. Te rugăm să postezi mesajul cu hashtag #STOPVIF sau pe pagina event-ului.
5. Donează pentru a sprijini activitățile Rețelei VIF!

Schimbarea începe cu fiecare dintre noi.
Solidaritate cu supraviețuitoarele violenței!

Similar Posts