INVITAȚIE

Conferința ocazionată de încheierea  proiectului

Dezvoltarea și consolidarea ”Rețelei pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva Femeilor”

 .
Hotel Ramada Majestic, Calea Victoriei nr. 38-40  București
 .

Vă invităm luni, 25 aprilie 2016, de la ora 10, la prezentarea principalelor rezultate obținute de Rețeaua pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor (Rețeaua VIF – http://violentaimpotrivafemeilor.ro/) în ultimul an și două luni de funcționare.

Rețeaua VIF reunește organizații neguvernamentale active în domeniul promovării drepturilor femeilor, al protejării victimelor violenței de gen și al combaterii discriminării pe criterii de gen. Rețeaua s-a cristalizat în perioada 2011 – 2014 prin activități în special de lobby, advocacy și campanii publice pentru modificarea Legii 217/2003 Republicată, în special pentru introducerea ordinului de protecție pentru victimele violenței în familie.

În perioada februarie 2015 – aprilie 2016 Rețeaua VIF a beneficiat de sprijin financiar pentru dezvoltarea și consolidarea sa printr-un grant acordat din Fondul ONG în România.

Proiectul a avut ca obiectiv consolidarea capacității și creșterea vizibilității Rețelei, pentru îmbunătățirea activităților de monitorizare și advocacy, la nivel local și național.

Principalele activități au vizat:

  1. Extinderea Rețelei cu noi membri;
  2. Transfer de bune practici la nivelul serviciilor pentru victimele violenței domestice (elaborarea unui ghid de intervenție pentru specialiști);
  3. Conferința ”Modificările legislative necesare în perspectiva ratificării de către România a Convenției de la Istanbul”;
  4. Studiu privind implementarea ordinului de protecție (OP) pentru victimele violenței în familie;
  5. Campania și marșul ”Împreună pentru siguranța femeilor!”;
  6. Campanie de advocacy la nivel local în județele Prahova, Dolj și Constanța pentru finanțarea serviciilor acordate victimelor violentei in familie;
  7. Dezbateri cu studenții la Jurnalism, Drept și Științe ale Comunicării;
  8. Promovarea Rețelei la nivel internațional;
  9. Promovarea Rețelei la nivel local;
  10. Advocacy pentru îmbunătățirea legislației și a standardelor de funcționare a furnizorilor de servicii pentru victimele violenței în familie.

Vom discuta despre aceste activități, despre provocările cu care ne-am confruntat și despre planurile noastre de viitor.

Foto cover: Inquam Photos / Ovidiu Micsik

Similar Posts