16 zile de activism împotriva violenței asupra femeilor și fetelor

16 zile de activism împotriva violenței asupra femeilor și fetelor

Violența împotriva femeilor și fetelor continuă să fie prezentă în societatea românească. An de an Rețeaua noastră ca voce comună și toate organizațiile membre ale rețelei individual acționează pentru prevenirea și combaterea fenomenului. Am avut un cuvînt decisiv în schimbarea legislației și introducerea ordinului de protecție provizoriu. Și asta pentru că am fost vocea multora dintre femeile care supraviețuiesc violenței prezente constant în viața lor. În cele 16 zile de activism ce încep azi cu Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor vom asculta vocile lor, ale supraviețuitoarelor și ale celor care lucrează pentru a le susține și pentru a le consilia cum să își schimba viața.

Să nu uităm cifrele, căci acestea, împreună cu mărturiile femeilor, ne vor motiva pe toți să renunțăm la modul de gîndire care alimentează fenomenul.

În semestrul I din 2019 au fost 3616 ordine de protecție provizorii emise de poliție și 3520 ordine de protecție emise de instanță, 8.396 infracțiuni din sfera violenței domestice au fost produse de soți și 3500 infracțiuni din sfera violenței domestic au fost produse de concubini (IGPR).

Din 38445 de fapte de violență în familie sesizate la poliție în 2018, au ajuns în instanță doar 3,5% adică 1.360 inculpați, în scădere față de anul 2017. În 2018 26% din omoruri au avut loc în familie (cf. statisticilor IGPR). 64% dintre victime sunt femei și fete . 28% din ordinele de protecția emise în 2018 au fost încălcate. 90% dintre victimele care cer ordin de protecție sunt femei.

Similar Posts

One Comment

  1. Buna ziua, va sugerez sa va aplecati putin si asupra cazurilor de legitima aparare care nu primesc aproape niciodata aceasta incadrare in justitie. Femeile care, aparandu-se, isi ucid agresorii, sunt in continare condamnate chiar si acolo unde probele sunt clare si convingatoare.

Comments are closed.