Tehnocrații și violența împotriva femeilor. Promisiunile neonorate ale ministrului Dragoș Pîslaru

De Tudorina Mihai

”Problema violenței domestice este o preocupare clară a guvernului Cioloș. Aveți acum o fereastră de oportunitate de care ne putem folosi împreună” –spunea cu greutate și convingere Dragoș Pîslaru, ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV), cândva la începutul lunii iulie anul acesta. Erau de față în jur de cincisprezece persoane reprezentând două rețele de organizații neguvernamentale: Rețeaua VIF (Rețeaua pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor) și Rețeaua ”Rupem Tăcerea despre Violența Sexuală”.

Cu o săptămână înainte de respectiva întâlnire, ONG-iștii trimiseseră o scrisoare deschisă către primul-ministru Dacian Cioloș și miniștrilor din cabinetul său pentru a le aminti ce măsuri sunt așteptate pentru mai buna protecție a femeilor victime ale violenței din România. Menționez câteva mai importante:

• Să adopte Ordinul de Protecție de Urgență, emis de polițist imediat după intervenția într-un caz de violență domestică. Asta presupune intervenția IMEDIATĂ a autorităților statului atunci când se comite o agresiune în familie (în prezent, ordinul de protecție se judecă în instanță, pe cale civilă. Până când victima se adresează instanței ea este complet descoperită, fără protecție reală, chiar și dacă depune plângeri la poliție).
• Obligarea agresorilor domestici de a purta brățări electronice prin care să fie monitorizați. Atunci când încalcă ordinul de protecție, brățara electronică va avertiza poliția să intervină pentru prevenirea comiterii unei noi agresiuni.
• Înființarea unor centre integrate pentru victimele violenței sexuale (în cadrul spitalelor, la unitățile de primiri urgențe). În urma unui viol sau unei alte agresiuni de natură sexuală, persoanele afectate vor putea primi servicii gratuite chiar la spital (testare împotriva bolilor, certificat IML care să ateste agresiunea sexuală, asistență psihologică, asistență legală).
• Modificări în Codul Penal, Codul de Procedură Penală, Legea 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței în familie.
• Aprobarea Planurilor de interes național în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați și al violenței în familie.

Ministrul Dragoș Pîslaru și secretarul de Stat Valeriu Nicolae, prezent și el la întâlnire, se arătau la momentul respectiv dispuși să se bată cu toată lumea pentru a obține ceea ce li se ceruse. Au confirmat că principala rezistență împotriva introducerii Ordinului de Protecție de Urgență o opun cei de la Ministerul de Interne, cu care avuseseră discuții în cadrul unui task-force (grup de lucru). Polițiștii ar fi spus că vor asigurări legale că nu vor fi acuzați de neglijență în serviciu dacă nu intervin la timp atunci când agresiunea domestică se comite după încălcarea OP-ului de urgență. Noi știm că la mijloc este mentalitatea care bântuie prin instituția poliției că violența domestică împotriva femeilor nu este o faptă față de care intervenția lor se impune întotdeauna cu diligență. ”Sunteți sigură, doamnă, că vreți să depuneți plângere?” – întrebarea pe care o aud deseori femeile când merg la Poliție să reclame violența domestică.

Spunea secretarul de Stat Valeriu Nicolae la întâlnirea din iulie: ”Sunt dispus să-mi dau demisia dacă nu se adoptă Ordinul de protecție de urgență!”. Ilar, căci între timp, din cu totul alte motive, Valeriu Nicolae a plecat spre zări mai bune, la un alt job, și n-a lăsat în urmă nici măcar asigurarea că a transmis succesorului angajamentul instituțional că OP-ul de urgență va fi adoptat.

Spunea și ministrul Dragoș Pîslaru: ”Ne vom întâlni în prima zi de luni a fiecărei luni ca să vedem ce progrese înregistrăm”. Să vezi și să nu crezi, doar că după o lună, la începutul lunii august ni s-a transmis că întâlnirea se mută la sfârșitul lunii iar la sfârșitul lunii că ministrul are treabă și nu poate veni.

Despre necesitatea de a înființa centre integrate pentru victimele violenței sexuale nu erau convinși, nici ministrul, nici secretarul de Stat, de pe atunci. Le-am explicat că nu este nevoie să se construiască clădiri noi și nici să se angajeze neapărat personal nou. Același personal de la urgențele medicale poate fi format pentru a oferi servicii specializate persoanelor care au fost victime ale unui viol.

Între timp, a fost schimbată conducerea Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse (ANES) iar noua secretară de Stat, Andra Croitoru, se arată și ea dispusă să lucreze cot la cot cu organizațiile neguvernamentale ca să miște lucrurile. Însă oricâtă voință ar avea, nu are puterea, instituțional vorbind, de a se bate cu Ministerul de Interne, cu Ministerul Sănătății sau Ministerul Justiției sau de a emite ordonanțe de urgențe.

Ministrul Pîslaru promisese că Ordinul de Protecție de Urgență urmează să fie adoptat prin OUG în această toamnă. Acum aflăm de la reprezentantele ANES că nu se dă OUG, dar urmează să se facă un proiect de lege ce va fi trimis la Parlament. Mai precis, Guvernul va face un ”pachet legislativ” care să amendeze Codul Penal, Codul de Procedură Penală, Legea 217/2003, Legea 202/2002 și alte legi. Nu știm care este stadiul cu aceste modificări, nici când se vor trimite la Parlament. Și în cazul fericit în care proiectul de lege primește avizele la timp de la Ministere, este aproape sigur că nu mai este timp să se discute și să se adopte în această legislatură. Iar după decembrie vine alt Guvern, alt Parlament…O luăm frumos de la capăt, cu alți miniștri și alți secretari de Stat.

Lucrurile sunt mai vechi de atât. Anul trecut a funcționat un grup de lucru la CSM, din care făceau parte, pe lângă ONG-iști, și reprezentanți ai Poliției, Parchetului și ai unor ministere. Un an de zile s-a întâlnit acest grup de lucru cu scopul de a stabili cea mai bună formulă pentru ordinul de protecție de urgență și de înființare a centrelor integrate pentru victimele violenței sexuale (vezi comunicatul CSM despre prima întâlnire din data de 31 august 2015 ).

Munca grupului de lucru de la CSM a fost dată la o parte, nevalorificată în următoarele grupuri de lucru inter-instituționale. S-a pornit la lucru cu alți oameni, de la capăt, dar cu aceleași reticențe din partea poliției de a interveni pentru emiterea OP-urilor în cazurile de violență domestică și aceleași ridicări din umeri de la oameni din diverse instituții când vine vorba despre asistența victimelor violului în România.

Singurele, Planurile de Interes Național (PIN-urile) în domeniul egalității de gen și al violenței în familie, este posibil să aibă o soartă mai bună și să fie aprobate de Guvern cândva în această toamnă, dacă Ministerul Finanțelor le va da undă verde. Câțiva bani dați să se facă ce nu s-a făcut cu milioanele de euro tocate din fonduri europene, în tot felul de activități costisitoare, ineficiente și nesustenabile (vezi proiectul ”START – o viață de calitate în siguranță”) . Dar măcar de-ar fi și atât și nu ne trezim că următorul Guvern uită să aloce banii necesari sau că ghidurile de aplicare vor întârzia la nesfârșit să apară.

Astăzi este un moment istoric: a intrat în vigoare în România Convenția de la Istanbul. Este Convenția Consiliului Europei pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, considerat cel mai cuprinzător tratat internațional la ora actuală în domeniu, în funcție de care care urmează să fie făcute și la noi în țară modificări legislative, vor fi îmbunătățite serviciile de asistență pentru femeile victime ale violenței și se vor lua măsuri mai eficiente de descurajare și pedepsire a agresorilor. Un fel de ”tărâm al făgăduinței” pentru cele care astăzi îndură singure, fără protecție, consecințele violenței domestice sau ale violului. Pentru implementarea Convenției de la Istanbul până la capăt va fi nevoie de ceva mai concret decât vorbe, grupuri de lucru și statement-uri amăgitoare că problema violenței domestice ar fi ”o preocupare clară a guvernului”.