STUDIU: Violența sexuală în cuplu în România

Profesorii Valentina și Octavian Rujoiu au realizat un studiu pe baza a șapte interviuri în profunzime cu medici care au tratat pacienți care s-au confruntat cu violența sexuală în cuplu. Studiul a fost publicat în Revista de Asistență Socială în 2014.

Interviurile cu medicii (șase ginecologi și un generalist) au vizat următoarele ipoteze:

1. Victimele nu vorbesc despre abuzul sexual la care au fost supuse din cauza mentalității tradiționaliste cu accente patriarhale specifice societății din România

2. Unele femei nu realizează că au fost abuzate pentru că apreciază că actul sexual devine o obligație o dată cu căsătoria.

Profilul pacientelor care au fost abuzate sexual

Caracteristica dominantă este credința conform căreia femeile trebuie să întrețină relații sexuale iar bărbatul este cel care decide când se întâmplă asta.

Problema este că nu recunosc. Cel mult, recunosc că mai primesc câte o corecție din când în când, și asta numai dacă întreb “Ce s-a întâmplat? De ce ești vânătă?”. Abia atunci vor povesti pentru  că nu pot ascunde evidentul. Dar dacă sunt căsătorite, recunosc mai greu. E o problemă de percepție și de educație transmisă în familie: o dată ce ai un bărbat și copii trebuie să înduri. Dacă pleci de acasă, ești o femeie ușoară. (medic, 47 de ani)

Viața intimă, notează autorii, capătă dimensiunile unei cutii negre: știm cine sunt actorii, posibil și ce film rulează, dar sentimentele protagoniștilor și ce se întâmplă între ei sunt factori impredictibili, interziși în discuțiile cu străinii. Zicala rufele murdare se spală în familie este foarte prezentă, iar victimele pe care le întâlnesc medicii ginecologi vor recunoaște cel mult abuzul fizic, atunci când urmele lui nu pot fi negate.

Nu realizează că ce li se întâmplă este un abuz. Atât femeile cât și bărbații cred că actul căsătoriei legalizează actul sexual fără consimțământ. (medic, 41 de ani)

Medicii au observat că femeile care sunt mai dispuse să vorbească despre violența din familiile lor au studii medii și au acumulat o experiență de viață care le-a îndrumat spre concluzia că o căsnicie implică sacrificiu. Pe de altă parte, victimele cu studii superioare încearcă cu tot dinadinsul să ascundă ce li se întâmplă. Ambele categorii au însă o trăsătură comună care le împiedică să vorbească despre violență: rușinea.

S-a întâmplat ca victimele să fie chiar medici! Colege care au apărut cu ochiul vânăt sau cu buza spartă. Când le întrebi ce au pățit, îți spun că au alunecat în cadă.

Bărbatul are dreptul să ceară, iar femeia trebuie să execute în consecință. Aceasta este societatea tradiționalistă în care femeile trebuie să-și ducă crucea. Consimțământul și plăcerea ambilor parteneri sunt elemente care nu se discută în cuplu. Pacienții îmi vorbesc foarte rar despre dificultățile pe care le au în relațiile intime. (medic, 43 de ani)

 Circumstanțele și consecințele fizice ale abuzului sexual

Potrivit medicilor intervievați, abuzul sexual survine în cuplu în momentul în care unul dintre parteneri refuză actul sexual, chiar și când există argumente medicale cum ar fi menstruația (risc de infecții), sarcina cu risc, lăuzia, intervenții chirurgicale care interzic temporar raporturile intime.

Puține femei recunosc că au fost abuzate de partenerii lor. Este un subiect delicat și singurul caz în care mi s-a vorbit deschis despre asta a fost când lucram la maternitatea X. O pacientă însărcinată în 32 de săptămâni a venit însoțită de tatăl ei care vorbea practic în locul său pentru că era epuizată psihic, rușinată și nu se putea opri din plâns. Spunea că partenerul cu care locuia de câțiva ani era obsedat de sex. Voia tot timpul. Avea contracții puternice și sângera (medic, 33 de ani).

Am avut multe cazuri de femei însărcinate care acuzau dureri însoțite de contracții și sângerări. Întrebate dacă au întreținut raporturi sexuale, confirmă, dar foarte puține recunosc că au fost forțate. Cu toate astea, pot să observ ușor că așa au stat lucrurile. (medic, 41 de ani)

Lăuzia este o altă etapă vulnerabilă pentru femei din punct de vedere sexual. Medicii recomandă o perioadă de abstinență sexuală între 6 și 8 săptămâni după naștere, luând în considerare infecțiile genitale care pot apărea ca urmare a epiziotomiei, mastita (infecția la nivelul sânilor), dureri osoase, tromboflebite, depresie post-partum.

Cea mai comună complicație se întâmplă în timpul lăuziei: ruptura de vagin. Acum câteva săptămâni am asistat o pacientă la nașterea naturală și la o săptămână după ce am externat-o a revenit la camera de gardă cu ruptură de vagin. N-am mai văzut niciodată așa ceva. Era distrusă. Singura explicație putea fi abuzul din partea partenerului. Am întrebat-o dacă a fost forțată să întrețină relații sexuale. Nu a spus nici da, nici nu. A tăcut. Săptămâna următoare, când era programată pentru control, nu a mai venit.

Victimele nu recunosc că au fost abuzate sexual nici să le pici cu ceară. De frică, de rușine,  pentru că nu știu că asta li s-a întâmplat, sau câte puțin din toate. O pacientă a fost adusă cu ambulanța la camera de gardă. Era romă și trăia în concubinaj cu un bărbat. Avea o ruptură de vagin cum nu am văzut în toată cariera. Sigur îi introdusese ceva în vagin…Nu știu ce folosise, coada de la mătură, o vâslă, dar era sfâșiată. Bărbatul a venit după ea și o aștepta la ușă. Am vrut să sun la poliție. Eram cu toții îngroziți. A trebuit însă să ne grăbim să o anesteziem și să o pregătim de operație. Când i-am spus pacientei că a venit individul și că o să sunăm la poliție, a început să țipe și să ne roage să nu facem asta că nu are nimic, că nu are unde să se ducă. L-am dat afară pe agresor din spital, dar nu pot să uit niciodată cazul ăsta. (medic, 47 de ani)

semne1

M-am confruntat până acum cu situațiile clasice: pacientele vin cu afecțiuni ginecologice ca cervicită, fibrom uterin, sângerări, secreții. Tratamentul local sau chirurgical este urmat de o perioadă recomandată de abstinență sexuală care poate dura între 1-4 luni. Când le spun asta, pacientele mă întreabă: Ce fac dacă vrea să facă sex și eu nu pot? Ce-i spun? Ce fac? (medic, 34 de ani)

Cele mai comune probleme sunt rupturile de perineu. Am avut paciente de 40, 50, 60, 70 de ani operate de ruptură de perineu care m-au rugat să le dau o rețetă parafată pe care să clar pentru partenerii lor că nu mai au voie să facă sex. Altfel, spuneau, nu le vor crede. Sunt femei de peste 70 de ani care sunt alergate prin casă de soși ca să facă sex. Așa cum sunt femei care au suferit histerectomii de urgență și care la câteva zile de la externare se întorc cu dureri și sângerări. (medic, 41 de ani)

În situațiile în care victimele comunică direct cu ginecologii lor despre abuzul sexual, de obicei sunt femei căsătorite de 15 ani, iar abuzul  s-a cronicizat și e însoțit de violență fizică și emoțională.

O asistentă de la maternitate îmi este și pacientă. Are 47 de ani, este căsătorită de 28 și are o fiică. Mi-a spus că nu mai suportă să fie în prezența soțului pentru că are senzația că o violează. Acestea au fost cuvintele exacte pe care le-a folosit, înainte să o examinez. Am întrebat-o ce se întâmplă mai exact în timpul actului sexual. Mi-a spus că e foarte violent, că nu ține cont că o doare și că o ignoră dacă îi spune că nu vrea să facă sex.

O pacientă de 40 de ani mi-a spus că viața ei sexuală este un coșmar. Când am întrebat-o ce vrea să spună cu asta, am aflat că era violată, lovită, umilită și înjurată de fiecare dată când întrețineau relații sexuale. Acestea au fost singurele cazuri care mi-au vorbit deschis despre  ce li se întâmplă, de cele mai multe ori întreb despre situații de abuz în timpul examinării medicale și nu primesc niciun răspuns sau mi se răspunde evaziv. (medic, 50 de ani)

Comportamentul unei persoane abuzate sexual de partener poate suferi modificări importante reflectate în tendința de a se izola, de a nu comunica, de a-și reprima emoțiile. Imaginea de sine are de asemenea de suferit prin tendința victimelor de a se auto-devaloriza și de a se învinovăți pentru ce li se întâmplă. Relațiile abuzive sunt continuate în speranța că partenerul se va schimba, în virtutea tradițiilor, a copiilor sau a dependenței economice.

Rolul medicilor

Studiul atinge de asemenea și rolul pe care îl are medicul care sesisează prezența abuzului sexual la pacienții pe care îi consultă. Din perspectivă teoretică, procesul implică sesizarea serviciului de medicină legală și eliberarea unui certificat medical constatator. Dar acest prim pas se materializează de obicei în două situații: 1. când viața victimei este pusă în pericol. 2. când victima este de acord cu această procedură- foarte rar, dacă autorul abuzului este partenerul cu care conviețuiește.

Anunțăm serviciul de medicină legală…numai în cazurile extreme. Dacă avem de-a face cu cupluri căsătorite și victima nu vrea să admită abuzul, procedura este inutilă. Putem doar să tratăm și să intervenim medical. Firește că suntem șocați și îngroziți de unele cazuri și spunem că nimic nu ne mai poate surprinde- până la următorul (medic, 34 de ani)

Dacă semnele de abuz sunt clare și victima recunoaște, ceea ce se întâmplă rareori, notificăm medicul legist. Iar de aici începe nebunia: examinările multiple pot fi traumatice, frica de a fi judecat de doctor, familie sau partener. E foarte greu. Când la o consultație constați rupturi vaginale sau fisuri anale, ai nevoie de consimțământul pacientei pentru a anunța medicul legist. În cazul unui viol clasic, lucrurile sunt mai simple în termeni birocratici. Violul marital complică lucrurile (doctor, 50 de ani)

Medicii intervievați au spus că sunt adesesea nevoiți să trateze efectele afecțiunilor pe care le întâlnesc, fără să investigheze cauzele care le-au generat. Motivul este numărul mare de pacienți, context în care subiectul violului marital și al abuzului sexual din partea partenerului poate părea neobișnuit chiar și pentru medicii ginecologi. Din acest punct de vedere, spun Valentina și Octavian Rujoiu, prezența unei echipe multidisciplinare formată din ginecolog, psihiatru, terapeut sexual și asistent social este soluția pragmatică.


 

Octavian Rujoiu este doctor în sociologie al Universităţii din Bucureşti şi lector universitar în cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti.

Valentina Rujoiu predă la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din Bucureşti cursuri centrate pe Violenţa în relaţiile de cuplu, Planificare familială, Tehnici de intervenţie pentru familiile aflate în situaţiile de risc.

Împreună au coordonat volumul Violenţa în familie între percepţie socială şi asumare individuală.

Articol preluat de pe site-ul Decât o Revistă.