Proiect de formare pentru magistrați în domeniul managementului cauzelor de violență domestică

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), în calitate de beneficiar, şi Ministerul Justiţiei, în calitate de operator de program, au semnat contractul de finanţare pentru proiectul Dezvoltare instituţională şi formare profesională pentru magistraţi în domeniul managementului cauzelor de violenţă domestică (Capacity building and training for magistrates in domestic violence case management).

Acordul urmăreşte întărirea capacității sistemului judiciar din România de combatere a infracțiunile de violență domestică cu intenţia de a utiliza principiul nediscriminării şi o abordare centrată pe victimă.

Cu un buget de 185.000 euro, proiectul beneficiază de finanţare externă nerambursabilă prin Fondul pentru Relaţii Bilaterale de la nivelul Programului RO20 ”Violență domestică și violență bazată pe deosebirea de sex” din cadrul Mecanismului Financiar Norvegian 2009-2014. Proiectul se va implementa timp de zece luni (iulie 2016 – aprilie 2017) de către PÎCCJ în parteneriat cu Institutul Naţional al Magistraturii (INM) şi Consiliul Europei (CoE).

Activități principale ale proiectului includ:

  1. Elaborarea unui ghid de acțiune pentru managementul cazurilor de violență domestică pentru uzul judecătorilor și procurorilor, care activează în cadrul judecătoriilor şi tribunalelor, respectiv parchetelor de pe lângă judecătorii şi tribunale,
  2. Realizarea a trei sesiuni de formare a formatorilor, cu scopul constituirii unui corp de formatori specializați în materia violenței domestice,
  3. Cursuri de formare pentru procurori și judecători implicați în investigarea cauzelor de violență domestică.

Rezultate așteptate în urma derulării proiectului:

  1. Realizarea unui ghid de acțiune de către o echipă de 2 experți români contractați şi un expert CoE; ghidul va fi tipărit în 500 de exemplare și distribuit la judecătorii şi tribunale, precum și la parchetele de pe lângă judecătorii și tribunale,
  2. Dezvoltarea abilităților de formatori a 20 de magistraţi (10 procurori și 10 judecători) în vederea realizării unui grup de formatori pe domeniul combaterii violenţei domestice,
  3. Instruirea unui număr de 160 magistraţi (70 judecători și 90 procurori) în domeniul managementului cazurilor de violență domestică.

 

Sursa: Institutul Național al Magistraturii

Similar Posts