Mihaela: ”Îmi doresc ca lumea să nu mai fie indiferentă”
”…povestea asta am încercat să o scriu de nenumărate ori, însă niciodată nu am dus-o la capăt. Chiar și acum plâng, sughiț, tremur și mă chinui să leg două-trei propoziții. După cinci ani, încă nu am reușit să închid capitolul ăsta, nu am reușit să mă vindec complet. Nici măcar rănile fizice nu s-au vindecat complet. Fractura de malar cu înfundare s-a rezolvat cu o operație, însă un nerv a fost atins și acum am părți de pe față pe care le simt ciudat, străin. Uneori le ating și zâmbesc, pentru că mi se pare că sunt acolo să îmi amintească că am fost destul de puternică să trec peste așa ceva.
Mi-a luat mult să pot vorbi deschis despre ce mi s-a întâmplat. Am realizat că nu a fost deloc vina mea, că am de învățat mult din ce s-a întâmplat, că acest episod m-a facut sa ma dezvolt ca om, ca femeie, sa ma descopar, sa cresc, sa imi respect si sa imi iubesc trupul si sufletul.
Sâmbătă, 15 octombrie, voi fi in Bucuresti, la marșul “Împreună pentru siguranța femeilor”. Am milioane de motive, unul dintre ele e că îmi doresc ca din ce în ce mai puține femei să fie victimele vreunei forme de agresiune. Îmi mai doresc să putem merge liniștite pe stradă, indiferent de oră sau cum suntem îmbrăcate, îmi doresc să mă simt în siguranță. O fi oare prea mult? Și cel mai tare, îmi doresc ca lumea să nu mai fie indiferentă, să înțeleagă cât rău poate face agresiunea de orice fel. Urmele fizice sunt cele mai inofensive, nici măcar nu dor în comparație cu ce se întâmplă în suflet și minte.” (Mihaela M.)
